LST la distanţă- generalităţi
Metoda de lucru la distanţă – metoda de lucru în cadrul căreia lucrătorul se menţine în afara zonei interzise din spaţiul înconjurător elementelor conductoare asupra cărora intervine (lucrează cu ajutorul unor scule, dipozitive montate la capătul de lucru al prăjinilor sau frânghiilor electroizolante).
În cazul metodei la distanţă se respectă aceleaşi distanţe şi aceleaşi principii ca şi în cazul celorlalte metode LST. Privind la figura alăturată, putem trage concluzia că lucrările după această metodă se desfăşoară în zona haşurată în roșu, iar lucrătorul se plasează în zona haşurată în albastru.

Lucrătorul nu intră în zona de lucru sub tensiune ci acţionează asupra punctelor aflate sub tensiune prin intermediul unor prăjini sau frânghii electroizolante. Lucrătorul poate fi plasat la potenţialul solului sau al stâlpului, sau pe o platformă, scară, schelă electroizolantă.
Principalul avantaj este faptul că lucrătorul se menţine permanent în afara zonei interzise. Principalul dezavantaj al acestei metode îl constituie însă modul dificil de acţionare de la distanţă asupra pieselor de asamblare din instalaţiile energetice (şuruburi, şaibe, piuliţe, ştifturi ş.a.). De asemenea, de cele mai multe ori, sculele sunt greu de manevrat şi este nevoie de un număr mare de scule.
Lucrul sub tensiune prin metoda de lucru « la distanţă » se poate aplica la orice nivel de tensiune. Sculele vor fi, evident, dimensionate corespunzător.
Lucrătorul care execută LST prin metoda la distanţă trebuie să respecte în permanenţă limitările marcate pe prăjinile electroizolante şi de asemenea trebuie să fie atent în permanenţă să nu intre în zona interzisă, în raport cu piese aflate la alt potenţial.
Lucrări care se pot executa prin metoda de lucru „la distanţă”
- Lucrul la conductoarele de fază (armături, cleme, distanţieri, etc) ale LEA (cu conductoare active multiple),
- Lucrul la conductoarele de protecţie ale LEA,
- Înlocuirea izolaţiei la stâlpii de susţinere ai LEA,
- Înlocuirea izolaţiei la stâlpii de întindere ai LEA,
- Montarea sub tensiune a descărcătoarelor pe stâlpii LEA,
- Înlocuirea cârligelor de suspensie la lanţurile de izolatori de susţinere ai LEA,
- Lucrări de mentenanţă la aparatajul electric din staţii de transformare
- Înlocuirea aparatajului din staţii electrice de transformare ş.a.
Se pot executa lucrări complexe atât în staţiile de transformare cât şi pe LEA. De cele mai multe ori la lucrările complexe se utilizează metode combinate.
Tehnologii „la distanţă” executate de Sucursala Smart Sibiu
Pe baza acestei metode Smart Sibiu are avizate la această oră următoarele tehnologii LST:
- Îndepărtarea corpurilor străine de pe conductoarele LEA 110-750 kV şi de pe barele colectoare din staţiile de transformare,
- Îndepărtarea corpurilor străine de pe conductoarele LEA 110 – 400 kV,
- Verificarea sub tensiune a integrităţii coloanelor izolante la separatorii de exterior 110-400 kV din staţiile electrice de transformare,
- Înlocuirea sub tensiune a cârligelor de suspensie la lanţurile de izolatoare de suţinere ale LEA 220-400 kV,
De-a lungul anilor s-au executat o serie de lucrări sub tensiune în special în instalaţiile de transport a energiei electrice:
- Înlocuirea sub tensiune a cârligelor de suspensie a LEA 220kV Iernut- Ungheni circuitul1 (2005-2006);
- Verificarea stării izolatorilor suport la separatoare- în Stațiile aparţinând ST Sibiu;
- Revizie tehnică la un post de transformare 20/0,4 kV aparţinând FDFEE Buzău
În afara acestor tehnologii sucursala noastră mai are gata pentru avizare o serie de noi tehnologii, unele cu mijloace moderne (PRB cu braţ izolant, schelă electroizolantă sau elicopter).
Concluzii
Cu avantajele şi dezavantajele sale metoda LST „la distanţă” este foarte utilă în anumite conformaţii ale reţelelor de înaltă tensiune. Pe de altă parte ea devine obligatorie în situaţiile în care nu se pot asigura distanţele minime de apropiere pentru aplicarea metodei „la potenţial”.
Invitație
Smart SA - Sucursala Sibiu vă stă la dispoziţie cu toată gama de servicii şi lucrări sub tensiune. Tehnologiile prezentate nu sunt limitative, specialiştii noştrii putând elabora oricând tehnologii noi, pentru alte lucrări solicitate, indiferent de nivelul de tensiune. Specialiştii noştri au o îndelungată experienţă în această activitate şi vor fi încântaţi să vă răspundă la întrebări şi solicitări, aşa că folosiţi pagina de contact dacă doriţi să luaţi legătura cu ei.
Ing. Marius Oltean
Ce este Lucrul Sub Tensiune ?
În principiu, LST reprezintă lucrul asupra pieselor neizolate, aflate sub tensiune.
În conformitate cu regulamentul de lucru sub tensiune la instalaţiile de Înaltă Tensiune :
“Lucrarea sub tensiune este orice lucrare în cursul căreia lucrătorul intră deliberat în atingere cu părţile active sau pătrunde deliberat în zona de lucru sub tensiune, fie cu o parte a corpului său, fie cu unelte, echipamente sau dispozitive pe care le manevrează.”
Este mai sigur a lucra în mod conştient sub tensiune, decât a avea încredere într-o stare lipsită de tensiune a instalaţiei.
Scurt istoric
Prima ţară din lume, în care s-a pus problema lucrului sub tensiune, a fost Statele Unite ale Americii, în anul 1913 (anul acesta se aniversează 100 de ani de LST în lume). Au urmat: Canada (1929), URSS (1940), Suedia (1949), Franţa (1958), RDG (1969), etc.
Interesul pentru lucrul sub tensiune în România a apărut în anul 1975 odată cu elaborarea de către ICEMENERG a unui studiu privind analiza oportunităţii introducerii acestui mod de lucru în ţara noastră. Ca o consecinţă a studiului, la 28.01.1977, conducerea MEE aprobă “Programul de introducere a lucrului sub tensiune în reţelele electrice din RSR”, în colaborare cu Ministerul Energiei şi Cărbunelui din Republica Democrată Germană.
În perioada 14.05-04.09.1979 o formaţie de la IRE Sibiu a participat la o primă etapă de instruire privind LST la stâlpii de susţinere ai LEA 400kV simplu circuit, în R.D.Germană la Berlin- Neuenhagen.
Execuţia, în premieră naţională, a unor lucrări sub tensiune a avut loc în data de 25.09.1979, la stâlpul 198 al LEA 400kV Sibiu Sud-Ţânţăreni. S-a executat schimbarea unui lanţ de izolatori de susţinere şi revizia conductoarelor LEA, cu ajutorul căruciorului mobil.
Între anii 1982 şi 1985 se desfăşoară la Sibiu cursurile de formare a încă cinci formaţii de lucru sub tensiune la: IRE Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi şi Timişoara. Fiecare dintre ele a fost dotată cu câte un set de scule pentru executarea de lucrări L.S.T. la stâlpii de susţinere ai LEA 110 - 400 kV, scule fabricate de către IRE Sibiu, SUCREE Sibiu.
Începând cu septembrie 1987 se pun bazele tehnologiilor şi componenţei setului de scule pentru LST la LEA 750 kV.
Odată cu externalizarea activităţii de mentenanţă din C.N. Transelectrica SA, în 2001, activitatea de LST este preluată de nou înfiinţata Societate Comercială SMART SA.
În ideea revitalizării LST in Romania, în anul 2002 s-a înfiinţat Comitetul Naţional Român de Lucru Sub Tensiune (CNR-LST) care, la 23.07.2003, se transformă în Asociaţia pentru Lucrul Sub Tensiune din Romania (A-LST-R). Asociaţia este membră a Live Working Association. Specialiştii Smart Sibiu sunt membrii activi în ambele asociaţii.
România este participant permanent la conferinţele internaţionale de lucru sub tensiune ESMO, CITTES şi mai ales ICOLIM, unde specialiştii Smart Sibiu au prezentat lucrări cu caracter teoretic sau au participat la demonstraţii practice.
La ediţia a şasea a ICOLIM, desfăşurată în Germania, la Berlin, electricienii Florin Rotaru şi Marius Cocoş au făcut parte din echipa internaţională (împreună cu lucrători din Ungaria, Spania, Germania şi Franţa), care a realizat o demonstraţie de lucru sub tensiune.
În cadrul ediţiei a şaptea ICOLIM, din anul 2004. care s-a desfăşurat la Bucureşti, echipa LST din cadrul S.C. Smart S.A. - Sucursala Sibiu a executat două demonstraţii practice având ca obiect intervenţia în deschiderea unei LEA de 400 kV utilizând pentru acces scara şi remedierea unui contact imperfect la un separator de 400 kV în staţia electrică Domneşti (aceasta a constituit prima lucrare sub tensiune realizată intr-o staţie din Romania). Pentru buna calitate a acestor demonstraţii, echipa a fost răsplătită cu Diploma de Excelenţă a simpozionului.
La ediţia a opta a ICOLIM desfăşurată în Polonia, în 2008, o echipă a SMART Sibiu a executat o demonstraţie practică având ca scop montarea unui sistem de monitorizare a temperaturii conductoarelor pe o LEA 400kV.
În prezent s-au dezvoltat o serie de tehnologii noi şi s-au achiziţionat scule noi pentru LST. Specialiştii de la Sibiu au contribuit la extinderea LST în SC Smart SA, prin instruirea de operatori LST în toate sucursalele societăţii şi îndrumarea acestora pe perioada lucrărilor. Totodată Sucursala Smart Sibiu este principalul promotor al LST în Sistemul Energetic Naţional..
SC Smart SA este primul operator economic autorizat pentru LST de către A-LST-R. atestat
Activități legate de LST executate de Smart – Sucursala Sibiu
Principalele activități legate de LST în care este implicată Sucursala de Mentenanță Sibiu sunt:
- Cercetare și proiectare privind scule și dispozitive pentru LST.
- Elaborarea, experimentarea și implementarea de tehnologii LST noi - la potențial, la distanță sau în apropierea tensiunii.
- Instruirea, autorizarea și antrenamentul lucrătorilor din SC Smart SA în tehnologiile LST.
- Servicii și lucrări în tehnologie LST la linii electgrice aeriene (LEA) și în stații, în rețeaua electrică de transport (RET) și rețeaua electrică de distribuție (RED).
- Consultanță privind aplicarea LST în proiectele de reabilitare și modernizare a RET și RED.
Lucrări sub tensiune executate de Smart – Sucursala Sibiu
De-a lungul anilor s-au executat o serie de lucrări sub tensiune în special în instalaţiile de transport a energiei electrice:
- Montarea sub tensiune a descărcătoarelor de 400kV şi a paratrăsnetelor pe stâlpii LEA 400kV Gutinaş- Braşov (2006) ;
- Înlocuirea sub tensiune a cârligelor de suspensie a LEA 220kV Iernut- Ungheni circuitul1 (2005-2006);
- Montarea sub tensiune a dispozitivelor treaptă-scară pe LEA 400kV Mintia- Sibiu (2005);
- Înlocuirea sub tensiune a izolației barelor stației 400kV Brasov (2008);
- Montarea sistemelor de monitorizare a temperaturii conductorului activ pe LEA 220kV Fântânele-Gheorgheni (2008);
- Montarea,demontarea sistemelor de protectie antipasăre pe LEA 220kV Fântânele-Gheorgheni (2009);
- Intervenții accidentale- înlocuire izolatori sparți- LEA 400kV Urecheşti- CTE Rovinari G3+4 (1980), LEA 400kV Sibiu-Brașov (2002,2005), LEA 220kV Fântânele-Ungheni (2005), Mintia-Alba (2006);LEA 400kV Roșiori-Oradea Sud (2011)
- Demontare paratrăsnet -stația 220kV Fântânele (2002);
- Îndepărtare corpuri străine (cuiburi ș.a.)- în staţiile aparținând ST Sibiu;
- Control accidental cu LEA sub tensiune- LEA 400kV Iernut-Sibiu (2002), LEA 220kV Fântînele-Gheorgheni(2006);
- Inspecție multispectrală din elicopter- LEA 400kV Iernut- Sibiu (2005) vezi mai mult;
- Montare şi demontare epruvete pentru urmărirea stării stâlpilor- LEA 220kV Alba-Gâlceag (2005,2006);
- Intervenţie accidentală- consolidare stâlp 50 LEA 220kV Iernut-Ungheni 2 (2005);
- Verificarea stării izolatorilor suport la separatoare- în Stațiile aparţinând ST Sibiu;
- Înlocuirea unui izolator de susținere pe LEA 110kV Buzău- Turnătorie aparţinând FDFEE Buzău (lucrare demonstrativă);
- Montare balizaj de noapte pe stâlpii 400 şi 220kV în toate sucursalele Transelectrica (2008 şi 2011);
- Revizie tehnică pe toate LEA aparţinând ST Sibiu;
- Revizie tehnică la un post de transformare 20/0,4 kV aparţinând FDFEE Buzău (2009),
- Înlocuire ancore sub tensiune la stâlpii tip PAS ai LEA 400kV Urechesti-Domnesti (2011),
- Inlocuire izolatie de sticla cu izolatie compozit pe LEA 220kV Stejaru – Gheorgheni (2011)
- Montare dispozitive antipasare pe LEA 400kV Bucuresti Sud- Slatina (ST Bucuresti) si 220kV Stejaru-Gheorgheni (2011,2012)
- Montare distantiere pe LEA 400kV Isaccea- Tulcea Vest (2012)
- Inlocuire izolatie, AV, armaturi si indepartare corpuri straine pe LEA 400kV Iernut –Sibiu (2012)
- Provizorat pentru retehnologizare Statia Mintia (2012)
- RK LEA 400kV Mintia-Sibiu(2011,2013)
Tehnologii LST aplicate la Sucursala Smart Sibiu
Beneficiind de o vastă experienţă şi de specialişti în domeniul LST Sucursala Smart Sibiu a dezvoltat continuu acest domeniu al mentenanţei, reuşind să execute la această oră lucrări complexe în diferite metode de LST.
Se aplică astfel toate metodele de LST:
Pe baza acestor metode Smart Sibiu are avizate la această oră următoarele tehnologii LST:
- Intervenţii în deschidere asupra conductoarelor active ale LEA 220-400 kV,
- Schimbarea izolaţiei la stâlpii de susţinere ai LEA 220-400 kV,
- Pregătirea pentru vopsirea stâlpilor metalici ai LEA 110 – 400 kV,
- Vopsirea stâlpilor metalici ai LEA 110 – 400 kV,
- Îndepărtarea corpurilor străine de pe stâlpii LEA 110-750 kV şi de pe consolele metalice din staţiile de transformare,
- Îndepărtarea corpurilor străine de pe conductoarele LEA 110 – 400 kV,
- Controlul cu urcarea pe stâlpii metalici ai LEA 110 – 750 kV,
- Verificarea sub tensiune a integrităţii coloanelor izolante la separatorii de exterior 110-400 kV din staţiile electrice de transformare,
- Montarea sub tensiune a dispozitivelor treaptă-scară pe stâlpii metalici ai LEA 110-400 kV,
- Montarea sub tensiune a descărcătorilor pe stâlpii metalici ai LEA 220-400 kV,
- Montarea sub tensiune a paratrăsnetelor verticale pe vârfarele stâlpilor metalici ai LEA 220-400 kV,
- Înlocuirea sub tensiune a cârligelor de suspensie la lanţurile de izolatoare de suţinere ale LEA 220-400 kV,
- Înlocuirea sub tensiune a izolaţiei la barele staţiilor de 400 kV,
- Montarea sistemelor de balizare a stâlpilor LEA pe timp de noapte cu alimentare-stocare de energie electrică,
- Montarea sau demontarea inelelor de protecţie superioare ale lanţurilor de izolatoare ale LEA 220-400 kV,
- Montarea sau demontarea sistemelor de protecţie antipasăre pe LEA 220-400 kV,
- Montarea sistemelor de monitorizare a temperaturii pe conductoarele active ale LEA 110-400 kV,
- Montare contragreutăţi la lanţurile de susţinere ale LEA 220-400 kV,
- Inlocuirea clemelor de sustinere si montarea antivibratorilor pe conductoarele active ale LEA 220-400 kV,
- Inlocuirea antivibratorilor de pe conductorul de protectie al LEA 220-400 kV,
- Montarea sau demontarea placutelor de numerotare aeriana ale LEA 110-400 kV,
- Inlocuire ancore sub tensiune la stalpii tip PAS ai LEA 220-400 kV
În afara acestor tehnologii sucursala noastră mai are gata pentru avizare o serie de noi tehnologii, unele cu mijloace moderne (PRB cu braţ izolant vezi mai mult sau elicopter). Pe de altă parte, pe lângă lucrările la înaltă tensiune, pe care le executăm curent, mai executăm LST la joasă tensiune vezi mai mult şi suntem pregătiţi să implementăm şi LST la medie tensiune vezi mai mult.
Concluzii
Instalaţiile electrice au fost construite de către beneficiari ca să funcţioneze. Orice retragere din exploatare a unei instalaţii reprezintă o stare anormală a acesteia. Din acest motiv mentenanţa sub tensiune reprezintă o necesitate şi o formă normală de a întreţine instalaţiile. Prin aplicarea LST nu numai că se îmbunătăţesc stabilitatea în funcţionare a sistemelor energetice, dar se îmbunătăţesc şi parametri de funcţionare ai acestora (prin reducerea pierderilor) şi chiar se reduc cheltuielile cu mentenanţa.
Invitație
Smart SA - Sucursala Sibiu vă stă la dispoziţie cu toată gama de servicii şi lucrări sub tensiune. Tehnologiile prezentate nu sunt limitative, specialiştii noştrii putând elabora oricând tehnologii noi, pentru alte lucrări solicitate, indiferent de nivelul de tensiune. Specialiştii noştri au o îndelungată experienţă în această activitate şi vor fi încântaţi să vă răspundă la întrebări şi solicitări, aşa că folosiţi pagina de contact dacă doriţi să luaţi legătura cu ei.
Ing. Marius Oltean